Pagina de prezentare a firmei
 

Parteneriat

  • GRUP de SUPORT pentru PARINTII copiilor cu tulburari din spectrul AUTIST

    NOU:*GRUP de SUPORT pentru PARINTII copiilor cu tulburari din spectrul AUTIST

    http://www.fulas-iuliana.ro/autism/

    “IUBESTE-MA NECONDITIONAT” !!! … ti-ar spune un copil autist .


    Organizator: Psiholog Clinician IULIANA FŰLAS in colaborare cu Asociația Insula Copiilor, Constanta
    Modalitate de desfasurare: Grup de suport
    Locaţie: Asociația Insula Copiilor, Constanta http://www.autismconstantaaba.org
    ADRESA: Strada Ion-Voda, nr. 21 A(langa biblioteca Universitatii Ovidius de pe Bdul. Mamaia).
    Durata unei şedinţe: 90 minute.
    Pret: 30 lei/sedinta.
    Înscrieri: iulianafulas@gmail.com;
    tel: 0723.081.070 /0785.819.743

    Diagnosticul de autism pus copilului determină în membrii familiei o serie de sentimente ce cu greu pot fi descrise în cuvinte. Autismul reprezinta una dintre acele boli de care parintii se tem foarte mult. Părinţii celui mic, cei la care ajunge pentru prima dată acest cuvânt nou şi greu, „autism”, trec prin şoc, prin negare, depresie, prin sentimente de disperare, de neajutorare, de însingurare, de mânie, de vinovăţie si lista poate continua.

    Iubirea necondiţionată şi dorinţa de a-i fi bine copilului sunt foarte preţioase, dar ele nu sunt şi suficiente pentru evoluţia copilului.

    Parintii acestor copii sunt sprijinul de baza in viata lor. Tratamentul tulburărilor din spectrul autist necesită implicarea întregii familii, iar anumite etape din cadrul acestor terapii vizează în mod clar familia. Mai exact, familia are nevoie de consiliere psihologică pentru a face faţă, din punct de vedere emoţional, situaţiei cu care se confruntă şi anume, aceea de a avea un copil cu tulburări de dezvoltare.

    Este necesar ca parintii sa aiba grija de ei insisi, astfel incat sa poata face fata incercarilor la care sunt supusi avand un copil cu autism. Parintii au nevoie sa fie informati cu privire la implicatiile diagnosticului copilului lor, sa fie formati, modelati pentru a putea raspunde adecvat nevoilor copilului.

    Ei trebuie sa fie parte integranta in procesul de recuperare a copilului autist, nu simpli observatori ai acestui tratament.

    In cadrul acestul grup, parintii sunt sfatuiti sa invete diverse modalitati de a face fata tuturor emotiilor, temerilor si ingrijorarilor care apar atunci cand au in grija un copil cu autism.

    Este foarte greu sa te lupţi singur, un astfel de diagnostic poate reprezenta o traumă pentru părinţi.
    Grupurile de suport pentru parinti sunt adesea foarte utile, persoanele care participa la aceste grupuri pot beneficia de experienta pe care altii o impartasesc.

    Misiunea mea este de a mobiliza, stimula si sprijini familiile copiilor cu autism, in vederea obtinerii unui grad cat mai ridicat de recuperare a acestora, urmarind implicarea activa a familiei in procesul de recuperare, prin instruirea continuua a parintilor si prin acordarea suportului necesar pentru sustinerea terapiei.

    2/8/2012


  • NOU IN GRADINITE Ora de joacă cu activități de evaluare si dezvoltare a inteligentei emoţionale a copiilor

    OFERTA EDUCATIONALA PENTRU GRADINITELE DIN CONSTANTA.

     

     

    NOU IN GRADINITE: 

    'Ora de joacă cu activități de evaluare si dezvoltare a inteligentei emoţionale a copiilor'

     

    IULIANA FŰLAS, psiholog clinician cu drept de libera practica, inscris in Registrul Unic al Psihologilor din Romania, membru al Colegiului Psihologilor din Romania, va invita sa oferiti copilului dumneavoastra, posibilitatea de a participa la programul intitulat:


    Ora de joacă cu activități de evaluare si dezvoltare a inteligentei emoţionale a copiilor


    Emoţiile trebuie învăţate, cunoscute, înţelese şi în cele din urmă controlate.
    O bună dezvoltare emoţională trebuie să înceapă de la vârste mici.

    Teme de lucru a acestui program:
    - construirea vocabularului emoţiilor
    - capacitatea copilului de a-şi recunoaşte propriile emoţii şi pe ale celor din jur.
    - exprimarea emoțiilor într-un mod adecvat (ex: Ce să facă când are anumite trăiri negative.)
    - invățarea si înțelegerea emoțiilor celorlalți
    - depăşirea inhibiţiilor şi blocajelor
    - comunicare verbală şi nonverbal, colegialitate
    - observare, capacitatea de a iubi, de a ierta, acceptarea diferenţelor
    - autoexplorare şi exprimare corporală, mimică, pantomimica .

    Jocurile din cadrul acestui program îl ajută pe copil să-și dezvolte inteligența emoțională.

    Frecventa intalnirilor: O intalnire/ saptamana
    Timp de lucru: 60 min/intalnirea.
    Componenta grupului: Copii cu varste intre: 3-7 ani.
    Costuri program : 30 ron/intalnire.
    La sfarsitul fiecarei luni:
    Consiliere gratuita pentru parintii a caror copii participa la acest program.
    Tel: 0723.08.10.70 ; 0785.819.743 .

     

    Exemplu de Joc din cadrul orei de joaca pt dezvoltarea emotionala a copilului ... recomand parintilor si pt acasa:

    Cum se simte iepuraşul Urechilă?


    Vă prezint un joculeț de dezvoltare emoțională care îl ajută pe copil să identifice emoţiile celorlalţi, și să înțeleagă de ce apar ele. Cu cât jocul este mai interactiv cu atât copilului îi va plăcea mai mult. Este potrivit pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 si 6 ani, dar se poate adapta și pentru vârste mai mari, dacă îmbogățești povestea cu mai multe detalii.
    Vârsta potrivită: între 3 si 6 ani.

    Materiale necesare: Un iepuraș de jucărie (opțional).

    Ce trebuie făcut: Spune-i micuţului că astăzi îi vei spune povestea iepuraşului Urechilă. Poţi să inventezi tu o poveste scurtă, sau o poţi spune pe cea de mai jos. Cât timp spui povestioara poţi folosi şi un iepuraş de jucărie, ca să fie mai antrenant. Spune povestea expresiv, şi după fiecare întâmplare întreabă-l pe copil: Cum crezi că se simte iepuraşul? Pune întrebările natural, fără să pară că îl interoghezi. Încurajează-l să se exprime deschis. Dacă observi că micuţul se blochează, poţi să îi spui tu cum crezi că se simţea iepuraşul în respectiva situație.

    O sugestie de poveste: Într-o zi iepuraşul Urechilă s-a trezit de dimineaţă după ce a visat ceva frumos. Cum crezi că se simţea? (Invită-l să răspundă). Îi era foarte foame şi i-a cerut mamei sale un morcov. Mama sa i-a dat şi l-a mângâiat pe urechi spunându-i că o să se facă un iepuraş tare zglobiu ( Cum s-a simţit iepuraşul când mama i-a spus asta?). Iepuraşul a întrebat-o pe mama lui dacă poate să iasă la joacă şi ea i-a spus că mai întâi el trebuie să îşi facă patul. (Cum s-a simţit atunci iepuraşul?). După ce şi-a făcut patul, Urechilă a ieşit afară din casă. Acolo s-a întâlnit cu prietenii lui, alţi iepuraşi mai mici (Ce a simţit când i-a văzut?). Au început să construiască un castel în nisip, şi o iepuroaică mică i-a dărâmat din greşeală castelul (Cum s-a simţit atunci Urechilă?) Iepuroaica şi-a cerut scuze şi cei doi s-au împăcat, şi au decis să construiască împreună un alt castel (Ce a simţit iepuraşul?). Peste o oră mama iepuraşului l-a chemat în casă pentru a mânca (Cum s-a simţit când a plecat în casă?)

    Bine de știut: Încurajează-ţi copilul să denumească cât mai multe emoţii pe măsură ce răspunde la întrebări. La început poate că va fi tentat să răspundă numai cu bine/rău, aşa că poţi să îi sugerezi tu emoţii, dacă vezi că el nu ştie. De asemenea poţi să explici de ce au apărut unele emoţii. Spre exemplu la întrebarea “Cum s-a simţit Urechilă când iepuroaica i-a stricat castelul de nisip?”, dacă îi spui că s-a simţit trist, poţi adăuga “pentru că a muncit mult ca să iasă frumos”. De asemenea poți folosi secvențe din viața de zi cu zi a copilului, pentru a observa cum se simte el in acele momente.

    2/8/2012


Produse